Cum influenţează un profesor eminent elevii

Am citit de curând un articol despre „great teachers” sau profesorii eminenţi şi mi-am pus două întrebări:

  • Cum definim noi, românii – profesori şi părinţi, elevi şi studenţi – profesorul eminent? Care sunt caracteristicile unui astfel de profesor?
  • Care sunt influenţele unui astfel de profesor asupra copiilor?

Răspunsurile, deşi par simple, nu sunt deloc aşa… Un mic experiment mi-a arătat că opiniile noastre despre profesorul eminent diferă foarte mult, ceea ce în principiu, dacă ar fi vorba despre un alt domeniu al vieţii, nu ar conta atât de mult. Numai că, atunci când vorbim despre educaţie, este important să avem câteva lucruri de bază, esenţiale în care să credem şi să gândim, dacă nu la fel, cel puţin convergent. Aşadar:

  • pentru cadre didactice, profesorul eminent este profesorul care îşi cunoaşte foarte bine disciplina, predă foarte bine şi, aici am o altă întrebare legată de ce anume înseamnă să predai bine, iar părerea mea este că predarea bună se leagă prin semnul de egalitate cu învăţarea. Altfel spus, predarea trebuie să conducă, să producă învăţare. Dacă acest lucru nu se întâmplă profesorul nostru poate fi un specialist de excepţie, un actor desăvârşit dar nu un dascăl adevărat. Un profesor eminent, spun colegii mei, este profesorul care are şi rezultate deosebite cu elevii, în special la olimpiade şi concursuri, acesta fiind şi unul dintre criteriile de evaluare pentru diferite recompense sau recunoaşteri în sistem.
  • Pentru părinţi, profesorul eminent este profesorul care are renume, despre care se vorbeşte bine în termeni de rezultate, este sever, foarte sever, pentru că, atunci când au făcut ei şcoala, aceştia erau consideraţi profesorii cei mai buni. Nu contează foarte mult dacă metodele sale de predare conduc sau nu la învăţare pentru toţi copiii, nu contează cât de mult sunt implicaţi copiii în învăţare sau cum se simt aceştia la ore. Renumele este principalul criteriu care contează atunci când părinţii îşi aleg şcoala sau profesorii pentru proprii copii.
  • Pentru elevi, răspunsul este mult mai simplu. Pentru ei, profesorul eminent este profesorul ale cărui lecţii le înţeleg şi cu care au o relaţie apropiată. Altfel spus, este vorba despre profesorul care, atunci când predă, produce învăţare, profesorul cu care elevii se simt bine şi cu care pot comunica deschis şi liber.

În fiecare din cele trei răspunsuri există nuanţe de adevăr, dar aş îndrăzni să afirm că elevii sunt cei mai apropiaţi de realitate. Ei sunt cei care ştiu cel mai bine ce nevoi au şi cum profesorul le poate împlini. Din păcate, părerea lor este cel mai puţin luată în calcul, iar vocea lor aproape neauzită! Este ca şi cum ai merge la medic şi i-ai spune că te doare capul, iar un alt pacient ar spune: nu, te doare coloana şi ai primi tratament pentru coloana, asta în cazul cel mai fericit. Este absolut incredibil să-i auzim (sau poate nu-i auzim…) pe copii spunându-ne ce nevoie au, ce le place şi ce nu le place la şcoală (realitatea e că nu prea le place nimic la şcoală) şi totuşi să continuăm să predăm, să evaluăm, să facem educaţie aproximativ la fel ca atunci când am studiat noi!

Personal, cred ca profesorul eminent este profesorul pentru care fiecare copil este important şi, plecând de la această axiomă, prin predarea sa produce învăţare şi, mai mult chiar, transformă vieţile copiilor. Pentru că, trebuie să recunoaştem, influenţa profesorului asupra copiilor este una incredibil de mare, pentru bine sau pentru rău, pentru dezvoltare sau izolare, pentru transformare sau stagnare.

Un studiu publicat de EdtechDigest arată că un elev care beneficiază de un profesor eminent în clasele IV – VIII:

  • Învaţă de trei ori mai mult decât unul care nu are un astfel de profesor
  • Competenţele şi cunoştinţele acumulate într-un an academic sunt corespunzătoare unui an şi jumătate cu un alt profesor
  • Va avea un câştig financiar de-a lungul vieţii sale mai mare cu peste 25000$ faţă de cel care nu a avut un astfel de profesor
  • Are şanse mult mai mari de a-şi continua studiile la nivel universitar

Cu toate acestea, studiul (pe un eşantion de 90000 de profesori) arată că aceşti profesori nu sunt apreciaţi şi recunoscuţi la adevărata lor valoare de către cei care conduc şcolile. Astfel, studiul arată că:

  • Doar 47% dintre ei au fost apreciaţi în mod direct pentru munca lor cu copiii
  • Doar 26% dintre ei au fost promovaţi sau încurajaţi să-şi asume roluri de leadership în cadrul şcolii
  • Doar 37% au fost solicitaţi să-şi continue activitatea de predare în aceeaşi şcoală în anul următor (ne referim, evident, la un sistem educaţional în care profesorii nu sunt titulari pe viaţă…)

Nu am făcut un astfel de studiu în România, dar nu cred ca am avea rezultate substanţial diferite, poate chiar dimpotrivă. Cred însă ca este important să începem să ne gândim serios la paradigmele după care ne alegem şcolile, ne caracterizăm profesorii şi, în final, ne educăm copiii. Lumea din jurul nostru se mişcă, aş spune chiar foarte repede, şi nu sunt sigură dacă direcţia noastră de mişcare este aceeaşi ca a celor către care ne uităm cu admiraţie şi ne place să-i dăm de exemplu. A persista în paradigmele fantomatice ale unui trecut glorios al educaţiei din România prin prisma olimpicilor de excepţie, dar care nu reprezintă mai mult de 0,003% din populaţia şcolară din ţara noastra, sau a profesorilor eminenţi doar pentru un număr extrem de redus de elevi, nu cred că e benefic şi de folos pentru copiii noştri. Dimpotrivă, aş spune că este de-a dreptul dramatic, iar viitorul lor este într-un real pericol! Educaţia este un drept al fiecărui copil şi acest drept trebuie respectat de către fiecare părinte şi profesor în parte. În România acest drept este încălcat constant. Copiii din mediul rural sunt exemplul cel mai elocvent, apoi copiii din medii sociale defavorizate şi, nu în ultimul rând, copiii cu nevoi speciale. Toţi aceştia sunt victime ale nerespectării dreptului lor fundamental la educaţie prin faptul că învaţă în şcoli necorespunzătoare, au profesori a căror pregătire este îndoielnică (rezultatele copiilor sunt dovada acestui fapt), despre echipamente şi resurse IT nici nu poate fi vorba şi, mai grav, nu-şi pot continua studiile din cauza lipsurilor financiare. Este dramatic, este discriminatoriu, este nedrept! Viitorul lor, dar şi viitorul nostru vor fi în mod serios afectate de ceea ce facem sau nu facem azi pentru ei! Şi trebuie să recunosc că nu facem mare lucru…de ani buni! Am putea începe cu redefinirea „profesorului eminent” şi acceptarea faptului că cei pentru care predăm sunt copiii şi că predarea fără învăţare, în final, nu este predare! Greu de acceptat, ştiu…dar ce lucru bun se realizează uşor?

prof. Liliana Romaniuc – project manager Reading to Learn

(sursa foto www.theguardian.com )

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s